Mântuirea nu este pe bază de CV
Probabil că unii din voi ați fost deja forțați de împrejurări ca să vă alcătuiți un CV pentru a aplica la un loc de muncă, iar cu timpul și ceilalți o să treceți pe aici. Lucrul acesta ne cam stoarce creierul pentru a așterne pe hârtie toate activitățile în care am fost implicați, toate specializările pe care le-am urmat, toate diplomele pe care le-am obținut, și așa mai departe, în încercarea de a ieși ceva stufos care să vă califice pentru locul de muncă pentru care ați aplicat.
Îmi aduc și eu aminte de prima și unica experiență de genul acesta, cu câtă migală încercam să punctez fiecare lucru pe care l-am făcut astfel încăt cei care vor citi și vor analiza CV-ul meu să își facă o impresie bună despre mine.
Însă dacă e să ne raportam la CV-ul nostru personal, acesta descrie doar ce am făcut, nu neapărat și cine suntem. Tocmai din acest punct de vedere, am citit un studiu în care marile companii, atunci când recrutează noi angajați, cei care se ocupă de această recrutare sunt pregătiți ca să citească în primul rând omul din față și pe urmă CV-ul, primul aspect cântărind mai mult.
Mântuirea poate fi privită prin această prispă, iar pasajul biblic din Matei 7:22-23 descrie foarte bine acest aspect:
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”
Există o diferență mare între a face și a fi, iar ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi, nu este să facem, ci este să fim. Să fim ascultători, să fim împlinitori ai Cuvântului Său, să fim purtători de lumină, să fim martorii Lui, să fim copiii Lui…
Lucifer știe că în loc să opună rezistență activitățiilor desfășurate de unii oameni, o strategie mult mai eficientă este de a-i încuraja să facă atât de multe lucruri bune și să întâmpine atât de mult succes, încât aceasta să devină forța motrice a vieții lor. Ideea lui este să-i facă atât de ocupați cu a face, încât să uite de a fi.
Să nu mă înțelegeți greșit, și să credeți că acțiunile și faptele noastre nu valorează nimic! Ceea ce vreau să zic, este că între a face și a fi trebuie să fie un echilibru și mai mult decât atât, dorința de a face trebuie să vină dintr-un simț lăuntric al aparteneței noastre la Viță – doar în felul acesta, ceea ce facem Îl va avea în centru pe Dumnezeu. Motivația de a face fapte bune trebuie să fie independentă de exterior, de imaginea noastră sau de rezultatele favorabile, adesea confundate cu succesul. Ea trebuie să izvorască din împlinirea voii lui Dumnezeu, chiar dacă acest lucru nu este urmat de aplauzele oamenilor și nici măcar de o simplă bătaie pe umăr.
Găsirea acestui echilibru între a fi și a face necesită o înțelepciune pe care o dă Duhul Sfânt. Iar pentru a primi această înțelepciune, trebuie SĂ FIM dispuși să ne lăsăm transformați și modelați de către acest Duh Sfânt.
„O viață ordonată, disciplinată, spune mai mult în favoarea creștinismului, decât toate faptele bune sau cuvintele rostite.” (parafrazare)
Cu alte cuvinte, în ochii lui Dumnezeu, a fi este mai de preț, decât a face!
Și pentru că mântuirea noastră nu este pe bază de CV, pe baza a ceea ce facem noi în viața aceasta să fim calificați pentru viața veșnică, vă îndem să „fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.”
Cătinean Alin, 16 iunie 2019