Pilda smochinului neroditor
Pilda smochinului neroditor
O contradictie biblica ?
Intr-unul din proverbele sale, inteleptul Solomon afirma ca “cine ingrijeste de un smochin, va manca din rodul lui” ( Proverbe 27, 18 pp. ). Si este cat se poate de firesc sa te bucuri de rodul muncii tale. Dar ce se intampla cand muncesti si nu te poti bucura de niciun rod al muncii tale ?
La aproape un mileniu distanta de vremea lui Solomon, Domnul Christos afirma un lucru in care pare ca il contrazice pe acesta. Stiti in ce imprejurare s-a intamplat acest lucru ? Este vorba de Pilda smochinului neroditor, relatata doar de evanghelistul Luca in capitolul 13 al Evangheliei sale:
“El a spus si pilda aceasta: “Un om avea un smochin sadit in via sa. A venit sa caute rod in el, si n-a gasit. Atunci a zis vierului: “Iata ca sunt trei ani de cand vin si caut rod in smochinul acesta si nu gasesc. Taie-l. La ce sa mai cuprinda pamantul degeaba?”
“Doamne”, i-a raspuns vierul, “mai lasa-l si anul acesta; am sa-l sap de jur imprejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum inainte va face roada; daca nu, il vei taia.” ( Luca 13, 6-9 )
Iata un smochin sadit intr-un loc cu multa lumina, ingrijit multi ani la rand, dar care refuza sa-l rasplateasca pe cel care l-a sadit si ingrijit cu altceva decat cu frunze. Este o contradictie biblica ? Nicidecum !
Intr-unul din articolele sale, in care tema este blestemarea smochinului de catre Iisus, cu putin timp inainte de crucificarea Sa, preotul si publicistul Nicolae Steinhardt ridica o problema: Cum a putut Iisus sa blesteme un biet smochin nevinovat, mai ales ca Biblia specifica faptul ca nu era vremea smochinelor ?
Incercand sa rezolve dilema, Steinhardt aminteste de asa-numita “teorie a nivelelor”. Potrivit acestei teorii, aceeasi formulare poate fi exacta la un nivel de gandire (si percepere a realitatii) si inexacta la un alt nivel de gandire( si percepere a realitatii ). De aceea, pentru a nu gresi si a ajunge la concluzii absurde, este necesar ca fiecare afirmatie sa fie inteleasa in contextul nivelului respectiv.
Intorcandu-ne la cele doua afirmatii: cea facuta de Solomon in Proverbe si cea facuta de Mantuitorul in Pilda smochinului neroditor, intelegem ca ele apartin unor nivele diferite. In timp ce Solomon se refera la smochinul- pom, care, daca este ingrijit, nu se poate sa nu rodeasca, Mantuitorul se refera la smochinul-om, care, in ciuda grijii ce i se acorda, uneori nu gasesti pe ramurile lui nimic altceva decat frunze. Daca afirmatia lui Solomon se refera la realitatea fizica, cea a Mantuitorului face parte dintr-o alegorie. Deci nivelele sunt diferite, iar ambele afirmatii sunt corecte, dar fiecare la nivelul corespunzator.
Asadar, nu exista nicio contradictie in Biblie, daca asezam fiecare afirmatie la nivelul corespunzator. In cazul de fatza, nivelul la care trebuie sa ne raportam este cel al alegoriei, al parabolei.
Contextul parabolei
Pilda smochinului neroditor este una din pildele scurte ale Domnului Christos, avand doua caracteristici care o fac unica. Prima dintre ele este aceea ca morala ( miezul ) pildei se afla nu in finalul ei, asa cum este de asteptat, ci in afara ei, mai exact in versetul 5, premergator enuntului : „Eu va spun: nu, ci daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.”
A doua caracteristica a parabolei este aceea ca ea nu are final, spre deosebire de cele mai multe dintre pildele Domnului. Pilda smochinului neroditor se incheie lasandu-ne in suspans, nestiind daca smochinul va rodi sau nu dupa anul de har cerut de gradinar pentru el.
De fapt, aceasta parabola este una interactiva, caci finalul ei depinde de alegerea pe care o vom face fiecare dintre noi, dupa ce ne vom fi identificat cu simbolul smochinului. Unii se vor lasa coplesiti de harul si indurarea lui Dumnezeu si, sub atenta ingrijire a Mijlocitorului nostru, se vor pocai si vor aduce roadele mult asteptate, in timp ce altii vor continua sa faca parada de „frunzele” indreptatirii de sine, sfarsind prin a fi „taiati” si indepartati de la mantuire.
Care a fost, de fapt, contextul in care Domnul Christos a rostit aceasta pilda ? Primele cinci versete ale capitolului 13 ne prezinta cateva informatii pretioase in acest sens. Din cauza unor masuri luate de Pontiu Pilat, guvernatorul Iudeii, evreii au reactionat intr-un mod care i-a infuriat pe romani. Ca urmare, Pilat a apelat la forta si cativa soldati romani au navalit in curtile templului, ucigandu-i pe cativa galileeni chiar in clipa in care aduceau jertfele lor si amestecand sangele lor cu cel al jertfelor aduse.
Potrivit mentalitatii iudeilor din vremea aceea, cei care sufereau astfel de tragedii erau priviti ca niste pacatosi pe care i-a pedepsit Dumnezeu. Cei care, dimpotriva, nu treceau prin astfel de necazuri, se priveau pe ei insisi ca fiind buni si aflati in gratia lui Dumnezeu.
Dar de ce sa ne gandim doar la iudeii din vremea aceea ? Noi nu gandim uneori la fel ? Nu suntem si noi stapaniti de aceeasi prejudecata ? Cand vedem ca i se intampla un necaz unui semen de-al nostru, nu il consideram ( fie si numai in subconstientul nostru ) ca fiind un pacatos pe care l-a pedepsit Dumnezeu ?
Cunoscandu-le mentalitatea gresita, Mantuitorul ii intreaba pe cei care I-au adus vestea macelului facut de soldatii lui Pilat: „Credeti voi ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel ? Eu va spun: nu, ci daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” ( vers. 2.3 )
Apoi, ca sa intareasca ideea, Mantuitorul Insusi aduce un alt exemplu, referindu-se la cei 18 oameni care au pierit dupa ce turnul Siloamului s-a prabusit peste ei. Aceeasi intrebare, acelasi raspuns: „Credeti ca au fost mai pacatosi decat toti ceilalti oameni care locuiau in Ierusalim ? Eu va spun: nu, ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” ( vers. 4.5 )
Avertismentul pe care Domnul Iisus il repeta de doua ori: „Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel” este de fapt miezul si morala Pildei smochinului neroditor, pe care El a rostit-o in clipele imediat urmatoare.
Simbolurile pildei
Iudeii care au auzit Pilda smochinului neroditor au inteles-o fara dificultate. Si aceasta pentru ca simbolurile folosite de Domnul Christos le erau foarte familiare.
Psalmistul Asaf il aseamana pe poporul Israel cu o vitza adusa din Egipt si sadita pe muntii Canaanului ( Psalmul 80,8 ), iar profetul Isaia, in binecunoscuta pilda din capitolul 5 al cartii sale, intitulata „Via Domnului”, ne dezleaga simbolurile, spunand: „Via Domnului ostirilor este casa lui Israel, si barbatii lui Iuda sunt vitza pe care o iubea” ( Isaia 5,7 ). Asadar, iudeii au intele pilda fara nicio dificultate.
Stapanul viei nu poate fi altcineva decat Dumnezeu. Vierul sau gradinarul este Domnul Christos. Via simbolizeaza poporul Israel, intr-un sens restrans, si Biserica lui Christos, intr-un sens mai larg. Smochinul reprezinta, in sens restrans, generatia poporului evreu de pe vremea Domnului Christos, iar in sens larg, el ne simbolizeaza pe fiecare dintre noi.
De ce Mantuitorul s-a folosit de simbolul smochinului si nu de un alt pom sau copac ? Iata cateva motive posibile:
– In mentalitatea iudaica, smochinul ( ca de altfel si via si maslinul ) era asociat cu prosperitatea.
– Smochinul este primul pom amintit in Biblie, cu ocazia caderii primilor nostri parinti ( haina cusuta din frunze de smochin – Geneza 3,7 ).
– Smochinul are o calitate unica, rodind aproape zece luni intr-un an. El face parte dintre pomii reflorescenti, dand rod de doua ori pe an ( primavara si la sfarsitul verii ) si pe o perioada ce poate ajunge la 80 de ani.
– Smochinul mai are o particularitate: mai intai apar fructele si abia apoi apar frunzele.
Indiferent de motivul pentru care Domnul a ales simbolul smochinului, ceea ce este de netagaduit este faptul ca stapanul viei a sadit acest smochin nu ca pe un pom de decor, nici pentru umbra, ci ca sa faca rod. Daca stapanul viei nu ar fi urmarit rodul, el ar plantat orice altceva: un palmier, un cedru sau o magnolie. Dar pentru ca el dorea rod, a plantat pomul care promitea cel mai mult in aceasta privinta.
Insa, pe cat de mari au fost asteptarile, pe atat de mare a fost dezamagirea stapanului. Sa observam ca stapanul viei nu-i pretinde smochinului sa rodeasca altceva decat smochine, nu-i pretinde sa rodeasca neintrerupt si nici nu-i cere sa faca rod cat zece pomi. El ii pretinde sa rodeasca firesc si nimic mai mult.
Pilda ne spune ca stapanul viei l-a urmarit trei ani la rand pe acest smochin sadit in via lui. Daca in cei trei ani macar odata ar fi rodit smochinul, cu totul altfel ar fi stat lucrurile. Aceste amanunte ne vorbesc mult despre Dumnezeul nostru. El nu ne cere sa facem lucruri peste puterile noastre. El nu ne cere imposibilul, ci doar sa rodim potrivit talantilor incredintati si la timpul potrivit.
Dumnezeu ne urmareste in tacere an de an, fara ca noi sa stim lucrul acesta. El stie ce putem si ce nu putem face pentru El si semenii nostri. Insa atunci cand vede in noi doar frunze fara rod, doar aparente fara esenta, doar ambalaje fara continut, El este foarte dezamagit. Si cand „Stapanul” este dezamagit, viitorul smochinului neroditor este nesigur…
Religia frunzelor sau religia roadelor ?
Privindu-se pe sine, smochinul gasea suficiente motive sa creada ca sta bine. La urma-urmei, el era frumos si, prin aspectul sau placut, dadea o nota de noblete viei. Apoi el facea si umbra, ceea ce in Orient era un lucru foarte cautat si apreciat. Iar in ramurile sale, pasarile cerului isi gaseau un adapost sigur. Probabil ca in sinea lui acest smochin gandea astfel: „Uite ce bine arat, fatza de vitzele astea cocosate de greutatea ciorchinelor ! Chiar daca stapanul ar rasturna toata via, eu tot voi ramanea.”
Insa acest smochin pierdea din vedere un lucru foarte important: Cand l-a sadit in via sa, stapanul nu l-a asezat acolo nici pentru pasarile cerului, nici pentru umbra lui si nici pentru decor. Stapanul l-a sadit pentru roade.
Din dialogul purtat intre stapanul viei si gradinar reiese ca pe stapan nu-l deranja prezenta frunzelor, ci absenta roadelor, fapt ce aduce in discutie o problema cat se poate de serioasa pentru noi: pacatul omiterii. Smochinul nu e condamnat pentru ca a facut ceva rau, ci pentru ca nu a facut ce trebuia: nu a rodit.
Din acest punct de vedere, smochinul neroditor poate fi comparat cu robul care a primit doar un talant din Pilda talantilor. Acest rob nu a facut in sine nimic rau, caci nici nu a furat talantul stapanului sau si nici nu a folost in interes personal acest talant. El doar l-a ingropat ca sa-l inapoieze stapanului sau fara nicio pierdere. Robul nu a facut prin aceasta niciun rau, dar nici bine n-a facut. Insa acest lucru este catalogat de Biblie ca fiind pacat: „Deci cine stie sa faca bine si nu face, savarseste un pacat” ( Iacov 4,17 ).
Probabil ca pacatul prin omitere este cel mai prezent pacat in mijlocul Bisericii. In general, crestinii nu mai comit pacate vizibile grave ( decat in cazuri izolate ). Problema lor este insa alta: neglijeaza, uita sau refuza sa faca binele pe care-l pot face, adica sa aduca rod pentru Stapan. Poate fi Dumnezeu multumit cu un astfel de crestinism ? Poate fi El multumit cu o religie a frunzelor ? Care patron din lume ar angaja pe cineva doar ca acel om sa fie angajat, fara sa produca nimic pentru firma la care lucreaza ?
Marea greseala in care a cazut poporul evreu a fost aceea ca s-au multumit doar cu o religie a frunzelor, fara sa aduca rodul asteptat de Dumnezeu, si anume acela de a fi lumina neamurilor. Evreii s-au ascuns in dosul „frunzelor” religiei lor: templul cu ceremoniile lui, Tora, zecimea, descendenta din Avraam s.a. , pierzand din vedere faptul ca pe Dumnezeu Il interesa in primul rand pocainta si neprihanirea, si abia apoi templul, ceremoniile, zecimea si toate celelalte lucruri ale legii mozaice.
De aici si mustrarea atat de severa pe care Mantuitorul le-a adresat-o cu putin timp inainte de rastignirea Sa: „Vai de voi, carturari si farisei fatarnici ! Pentru ca voi dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen si lasati nefacute cele mai insemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila si credinciosia; pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati nefacute” ( Matei 23, 23 ).
Fariseii sunt aspru mustrati pentru ca aveau o religie doar a „frunzelor” – dadeau zecime din frunze ( marar, izma chimen ), in timp ce le lipseau roadele mult asteptate de Dumnezeu: dreptatea, mila si credinciosia.
Nu, Dumnezeu nu are nevoie de umbra noastra in lume si nici in Biserica ! El are nevoie de pocainta noastra cara sa aiba drept rod faptele neprihanirii. Dumnezeu nu are nevoie de „frunzele” cunostintelor noastre, nici de institutiile cu care ne laudam, nici de scolile sau casele de rugaciune frumos impodobite. El nu are nevoie de aerele si pretentiile noastre de laodiceeni care se lauda: „Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic” ( Apocalipsa 3,17 ).
Dumnezeu are nevoie sa gaseasca la noi nu o religie a frunzelor, ci a roadelor. Care sunt aceste roade ? Scriptura ne spune: „Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor” ( Galateni 5,22.23 ).
Acestea sunt roadele mult asteptate de Stapanul viei. Daca Biserica ar fi impodobita cu ele, nu doar cu „frunze”, Evanghelia ar ajunge in cel mai scurt timp pana la marginile pamantului si multe, multe „grane” coapte ar ajunge in granarele cerului.
„Mai lasa-l si anul acesta”
In dialogul purtat cu gradinarul, Stapanul viei ii spune acestuia: „Iata ca sunt trei ani de cand vin si caut rod in smochinul acesta si nu gasesc” ( vers. 7 ). De ce oare stapanul viei ia decizia de a renunta la smochinul sau doar dupa trei ani ?
Unii comentatori ai pildei fac legatura cu o prevedere a legii mozaice in care poporul care intra in Canaan trebuia sa considere toate roadele pomilor ca fiind netaiate imprejur in primii trei ani, fiindu-le interzis sa mamance din ele. In anul al patrulea, roadele trebuiau inchinate Domnului si abia dupa aceea israelitii puteau consuma din roadele tarii.
Mie nu mi se pare concludenta aceasta asociere. Mai degraba sunt inclinat sa vad o asociere intre cei trei ani ( + un an de har prelungit ) din parabola cu cei trei ani si jumatate de activitate publica a Mantuitorului, ani in care Dumnezeu a cautat roade la poporul evreu, dar nu a gasit. De aceea, cu ocazia intrarii in Ierusalim a Domnului, El a rostit plangand unele din cele mai miscatoare cuvinte care pot fi intalnite pe paginile Scripturilor: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine ! De cate ori n-am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut. Iata ca vi se lasa casa pustie !” ( Matei 23, 37.38 )
De ce stapanul viei nu a luat decizia de a taia smochinul dupa un an ? Pentru ca Dumnezeu stie ca sunt perioade in viata in care nu trebuie sa-i ceri omului sa faca anumite lucruri. Nimeni nu-i cere unui copil sa faca lucrurile pe care le poate face un adult ( decat in cazuri aberante ). La fel, nimeni nu-i cere unui om bolnav sau unuia accidentat sa faca ceva ce poate sa faca doar un om sanatos.
Insa copilaria, starile de boala sau anumite perioade grele din viata trec si omul devine sau redevine responsabil fatza de Dumnezeu, societate, familie si Biserica. Tu de cat timp esti „sadit” in „via” Stapanului tau ? Cat rod ai adus ? Ce ar gasi Stapanul in ramurile vietii tale, daca te-ar cerceta in aceste clipe ? Nimeni dintre noi nu stie ziua in care Stapanul ne cerceteaza pe fiecare, dar ziua aceea vine cu siguranta !
Pilda smochinului neroditor se incheie luminos si ingrijorator in acelasi timp. Partea luminoasa este aceea ca exista un Mijlocitor in persoana gradinarului viei, persoana care nu contesta decizia stapanului, dar care cere o prelungire a timpului de proba pentru smochinul neroditor.
Apostolul Pavel confirma acest lucru, scriindu-le credinciosilor evrei: „Punctul cel mai insemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al Maririi, in ceruri”, pe Iisus Christos, Cel care „poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei” ( Evrei 8, 1; 7,25 ).
Mai mult decat atat, gradinarul promite ca in timpul de har prelungit va face tot ce se poate pentru a asigura toate conditiile ca smochinul sa rodeasca. Cum s-au implinit toate acestea cu poporul evreu din timpul primei veniri a Domnului Christos ? Predicile, vindecarile, minunile, invierile, jertfa pe cruce, rugaciunea Domnului de pe cruce: „Tata, iarata-i, caci nu stiu ce fac” ( Luca 23,34 ), predicarea Evangheliei mai intai in Ierusalim , revarsarea Duhului Sfant si lucrarea apostolilor pecetluita cu jertfa primilor martiri ( Stefan, Iacov ), nu au fost toate acestea incercari ale cerului de a-l face pe smochinul indaratnic al poporului evreu sa aduce rod ?
„Ce as mai fi putut face viei Mele si nu i-am facut ?” ( Isaia 5,4 ), se intreaba „Gradinarul” , vazand ca toate eforturile Sale au fost zadarnice. Din nefericire, „smochinul” de atunci a refuzat sa aduca rodul asteptat de Dumnezeu. Urmarea ? A fost „taiat” din pozitia privilegiata de popor ales, privilegiul fiind dat Bisericii crestine.
Iata ce afirma un scriitor inspirat in legatura cu poporul ales: „Dumnezeu, prin Fiul Sau, cauta roade, dar n-a gasit. Israel era o povara pentru pamant. Chiar existenta lui era un blestem, caci ocupa in vie un loc pe care l-ar fi putut ocupa un pom care dadea roade. El a jefuit lumea de binecuvantarile pe care Dumnezeu dorea sa le reverse asupra ei. Poporul Israel a infatisat in mod gresit pe Dumnezeu printre natiuni. Nu numai ca erau nefolositori, ci in mod vadit erau o piedica. Intr-o mare masura, religia lor ducea in ratacire pe oameni si in loc de mantuire, aducea ruina.” ( 1 )
Daca cu „smochinul” de atunci s-a intamplat acest lucru, ce se va intampla cu „smochinul” din mine si din tine ? Avem fagaduinta ca Mijlocitorul nostru va face tot ce se poate ca sa nu ne lipseasca nicio conditie necesara rodirii. El Isi va face partea cu siguranta. Exista insa in finalul pildei un cuvant care ma ingrijoreaza: „Poate”…”Poate ca de aici inainte va aduce roada” ( vers. 9 ).
Daca nici Fiul lui Dumnezeu nu este sigur de raspunsul nostru la toate dovezile harului Sau, atunci cine poate fi sigur ? Pilda smochinului neroditor nu are final. De ce ? Pentru ca finalul depinde de noi, de raspunsul nostru fatza de toate eforturile cerului de a ne face sa rodim.
Din fericire, unii vor lua aminte la avertismentul dat de stapanul viei, isi vor reconsidera viata, se vor pocai si, cu ajutorul Duhului Sfant, vor aduce roadele mult asteptate. Din nefericire insa, vor exista si indolenti, care se vor juca cu harul lui Dumnezeu, considerand ca acesta este suficient de mare ca sa-i mantuiasca si pe ei, in ciuda unei vieti pacatoase si lipsite de roadele neprihanirii.
Daca Pilda smochinului neroditor ne invata ceva important despre Dumnezeul nostru, atunci acel lucru este acela ca El este „un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, DAR nu scoteste pe cel vinovat drept nevinovat” ( Exodul 34, 6.7 )
Un Dumnezeu iubitor, indurator si iertator, dar si drept, neprihanit si sfant, care va trebui sa spuna la un moment dat in dreptul „smochinilor neroditori” din via Sa teribila sentinta: „Taie-l !”
Din fericire, traim inca in timp de har, timp in care „Gradinarul” face tot posibilul ca sa avem tot ceea ce ne trebuie pentru rodire. De noi depinde unde ne vom petrece vesnicia. Doar de noi… Cu ce ne vom infatisa inaintea Stapanului in ziua cercetarii noastre: cu „frunze” sau cu „roade” ?
Referinte:
( 1 ) E. G. White, Parabolele Domnului, Editura Proteios, Tg. Mures, p. 145
Lori Balogh, 16 ianuarie 2019